„Nu te uita la ceea ce nu ai; concentrează-te asupra a ceea ce poți face cu ceea ce ai.” – Ernest Hemingway
În rândurile de mai jos, vă voi povesti cum mi-am împlinit prima mea dorință, dincolo de aparențe și prejudecăți.
M-am născut cu o dizabilitate fizică, ceea ce înseamnă că nu pot merge, doar mâna stângă îmi este cât de cât funcțională, iar vorbirea îmi este afectată — pronunț cuvintele cu mare dificultate. Cu toate acestea, încă de mică am fost un copil atent la tot ce se petrecea în jurul meu, vioi și dornic să descopere lucruri noi. Fiind curioasă din fire, de câte ori aveam ocazia, stăteam în preajma surorilor mele mai mari. Îmi plăcea să le ascult și să le observ. Eram un fel de mic spion.
Primul obstacol
Am realizat că dizabilitatea mea îmi creează probleme atunci când a venit momentul să fiu înscrisă la școală, ca orice alt copil. La acea vreme, școlile nu erau accesibilizate, iar cadrele didactice erau reticente în a primi copii cu dizabilități. Părinții mei au renunțat, văzând că trăiesc într-o țară al cărei stat nu le oferea nicio șansă persoanelor cu nevoi speciale. Ajunseseră chiar să creadă că școala nu îmi va fi de folos.
Am învățat singură să citesc și să scriu. Când fratele meu mai mic a fost înscris la școală, o rugam pe mama să-mi cumpere manuale ca ale lui, ca să pot face și eu teme. În primii 3-4 ani de școală, am reușit să țin pasul cu el, după care, fără un profesor, nu am mai putut continua. Îmi doream însă foarte mult să învăț, pentru că știam că sunt capabilă de mai mult.
Pe măsură ce creșteam, realizam tot mai clar că, fără o diplomă care să ateste studiile mele, voi fi un „nimeni” într-o lume în care oricum eram marginalizată din cauza dizabilității. Deși învățasem multe pe cont propriu, atunci când eram întrebată dacă am făcut școală și răspundeam „Nu!”, mă simțeam inexistentă.
Literatura și Internetul: Fereastra către Lume
Îmi plăcea literatura. Mă cufundam cu orele în acele povești care îmi stârneau curiozitatea. Apoi a apărut calculatorul în viața mea și, fiind ceva nou, am vrut să descopăr cum funcționează fiecare program. Ulterior, am avut acces la internet, care a fost o adevărată fereastră către lume. Mi-a oferit posibilitatea de a comunica, de a-mi lărgi orizonturile și de a acumula cunoștințe.
Drumul spre școală: A doua Șansă
Într-o zi, am aflat că fundația Motivation se ocupă de programul „A doua șansă”, care se adresează adolescenților, tinerilor și adulților proveniți din medii sociale diverse, având vârste variate sau dizabilități, care nu au urmat sau finalizat învățământul primar și gimnazial.
Nu am mai stat pe gânduri și le-am scris un e-mail, explicându-le situația mea și cât de mult îmi doresc să fiu școlarizată. Prin urmare, la vârsta de 23 de ani, am intrat direct în clasa a IV-a, deoarece aveam deja cunoștințele de bază. Am urmat gimnaziul și liceul în regim de frecvență redusă.
Viața de elevă
La gimnaziu, mama mergea la școală și lua lecțiile care se predau la ore. După ce le rezolvam, le ducea la profesori. Apoi, la liceu, a fost nevoie să particip la cursuri care aveau loc doar în weekend. În sfârșit, descopeream ce înseamnă să fiu elevă, să stau în bancă și să aud forfota colegilor, care se oprea imediat ce intra un profesor pe ușa clasei. Deoarece scriu încet de mână și nu aș fi avut timp să notez tot ce se preda, mama trebuia să rămână în clasă și să scrie în locul meu. Simțeam bucuria de a face parte, în cele din urmă, din această lume. Eram fericită că viitorul meu se schimbase.
O lecție despre responsabilitate și încredere în propriile forțe
Până să-mi împlinesc acest vis, am fost mult timp supărată pe părinții mei. Consideram că ar fi trebuit să lupte mai mult pentru mine, să nu se dea bătuți atât de ușor. Dar, cu timpul, am înțeles că atât au putut ei și că așa a fost să fie. Erau doi oameni care s-au trezit cu un copil cu nevoi speciale și care au trebuit să învețe singuri ce înseamnă asta. Mai exact, am fost eu cea care i-a învățat.
Am înțeles că, pentru a-mi îndeplini dorințele, depinde doar de mine să găsesc soluții. Am realizat că a avea o dizabilitate fizică nu este un capăt de drum și că pot avea o viață frumoasă. Tot ce trebuie să fac este să-mi dezvolt abilitățile și să demonstrez că POT.
Dacă eu am putut, și tu POȚI. Crede în tine și fii un învingător în propria ta viață!
Ți-a plăcut povestea mea? împărtășește-o pentru a inspira și alte persoane
