
Persoanele cu dizabilități din România nu au un statut prea bun în societate. Majoritatea lor nu fac nimic, sunt izolate în mediul in care au crescut dependente de cei din jur. Statul român nu le oferă nicio șansă să aibă o viață cât de cât normală
Mă numesc Andreea Ivan. Anul trecut (2020 ) am înființat Asociația Andreea Ivan Învingătoare fiind o persoană în scaun rulant. Am făcut această asociație pentru că sufăr de la naștere de paralizie cerebrală, de-a lungul timpului am avut parte de multe obstacole în viață și nu mi-a fost deloc ușor să trăiesc în aceste condiții.
În ciuda problemei de sănătate, dintotdeauna mi-am dorit să fiu independentă și să depășesc limitele. Să mă bucur de viață așa cum sunt, într-un scaun rulant.
Din propria experiență știu că în România statul nu asigură independența persoanelor cu dizabilități. Am fost nevoită să stau în casă neavând posibilitatea să mă duc la școală. Cu toate că îmi doream foarte mult să stau acolo în băncuță ca toți copiii și să absorb tot ce spune învățătoarea/profesorii. N-am avut posibilitatea să mă plimb în parcuri, să ies la terase, să mă duc la cinema. În tot acest timp am simțit că trăiesc într-o țară în care persoane ca și mine, nu contează..
Lucrurile astea pe care le face orice om, mi le-am îndeplinit târziu cu foarte mare greutate, unele doar parțial. Am perseverat în a găsi soluții și am reușit. Asta mi-a dat încredere în mine, mi-a arătat că aș putea avea o viață frumoasă chiar și așa cu dizabilități. Mi-am dat seama că boala mea nu mă împiedică să trăiesc ca un om normal, ci lucrurile care îmi lipsesc pentru nevoile mele, care ne-ar face viața mai bună.
Am creat Asociația Andreea Ivan Învingătoare din dorința de a schimba ceva în țara asta pentru persoanele cu problemele mele, Îmi doresc, ca atât pentru mine, cât și pentru ceilalți cu problemele asemănătoare ca și ale mele, independenta să nu mai fie o problemă. Tehnologia a avansat foarte mult, iar aceasta ne poate ajuta foarte mult.
Dizabilitățile mele m-au motivat să înființez această asociație pentru a iniția diverse proiecte pentru independentă persoanelor în dificultate. Ea are obiective mărețe.
Asociația Andreea Ivan Învingătoare are scopul să ajute persoanele în scaun rulant cu deplasarea, găsirea unor soluții pentru necesitățile din casă, independența să nu mai fie un impediment pentru ca aceștia să se bucure de o viață normală ca orice om.
Să fii persoană cu dizabilități, nu înseamnă că trebuie să te îngrădești și să-ți plângi de milă, trebuie să-ți dezvolți alte abilități să devii un învingător pentru a avea o viață fericită.